jurnalul unei nopti de vara

Ca să treci de ispita paginii albe,nu trebuie să te laşi sedus de originalitate.Cred că originalitatea răpeşte acea stare pură a expresivităţii sufleteşti,originalitatea îţi reflectează imaginea ca într-o olginda(cu toţii ştim că este o imagine întoarsă pe dos).Deaceea, am numit acest început de pagină,simplu şi la subiect. Dus pe baza fluxului involuntar al memoriei ca un peste mort.Nu că n-aş avea coloană vertebrală,ştiu ce vreau ,dar dorinţa se ţine după mine ca femeia după barbat,mereu e în urma mea şi eu alerg după ea...

V-am spus,nu am pretenţia originalitatii,iar pentru că v-am pregătit sufficient pentru un plictis îndelungat,am să vă spun ce am făcut azi.Vreţi să ştiţi? S unt într-o cameră cu 9 suflete,într-o şcoală dintr-un sat de munte.E noapte,dormim pe saltelele din sala de sport.E ca şi cum destinul ne-a adus pe toţi în acest colţ de lume,uitat de timp şi vreme.Nu o să descriu atomosefera,înţeleg pe cei care dau paginile pline de descrieri ale romanelor ruseşti.

E mai interesant să scrii aşa la cald.Ecranul meu e plin de viaţă,la modul propriu,lumina pc-ului atrage tot felu de gângănii bezmetice.Mă uimeşte setea lor de cunoastere”...şi în acelaşi timp mă dispera gândul ca noi bâjbâim la fel după addevar ca muştele ce se izbesc de monitor în dragostea lor pt lumină.Unde vor să ajungă?Dincolo?Dincolo de cuvinte.Lumina e o stare de fapt,lumina e compactă,trebuie să o privim ca pe un întreg nu ca pe o substanţă în care ne scaldam şi ne simţim pe deplin satisfăcuţi.Acelas destin asemănător musculitei de oţet să îl avem şi noi?Imaginea această vine însoţită/ataşată unui ocean de bere ce îşi vărsa spuma la maluri o data cu beţivii săi.

Cred totuşi că salvez,îmi plăce uneori să mă recitesc.Mulţumesc!Există şi un termen de valabilitate,aşa că tot ce spun acum se înmulţeşte cu unu în moment ce tastez,mâine totul va pare vid,zero,fără nici un rost,valoarea documentului,pe când prezentul are o importantă vitală...

Nichita Stănescu scria poezii în stări mai puţin recomandate minorilor,atunci inspiraţia era la cote maxime,Eu sunt foarte lucid,nu simt nevoia să vă spun asta pentru că mă ştiu cu muşca pe cacciula,ci petru ca luciditatea te induce într-o altă formă de beţie,a cuvintelor...

Vreau să revin totuşi la subiect...Citeam până acuma’(10min)Emil Cioran,pe culmile disperării într-un spaţiu total inadecvat.(Dacă ar afla răposatul,şi-ar simţi carnea neputincioasă tare jignită)Aici miroase a picioare.Dar tocmai ceest mediu mă izolează şi mai mult în singurătate.Paradoxal,în singurătatea mă regăsesc,iar într-o mare de imbecili,îmi dau seamă cât de particular şi izolat sunt.

Ce musculiţe insistente,nu se sautra de lumina ,deşi lumina e fatală pt ele.Sunt atrase de ea ca prada hipnotizată de ochiul şarpelui.

Da,sunt într-o cameră oarecare,dintr-un nu ştiu care sat,într-o nu ştiu care ţara, pe o saltea şi laptopul în faţa mea.Am făcut baie în rău pentru ca nu sunt duşuri,dar lucru ăsta e la fel de relevant pt tine că atunci când sufăr de foame pentru copiii din Ugand,Africa Centrală.

Am facut baie in rau si m-am taiat la mana,asta vroiam sa-ti spun.Ei si ce? Păi uite,mi-a curs sânge.Şi?Şi sângele circulă,sngele înseamnă viaţă.Şi?Mai bine las-o baltă că n-ai să ajungi aşa nicăieri...şi o să rămâi în satul tău uitat de timp şi vreme.Am făcut şi poze.Aici toate babele,(pentru că ele au mai rămas,şi cum femeile trăiesc mai mult ca barabtii,va daţi seamă)...lucrează cu Andrelele.Fac pluovare din lâna şi le vând apoi cu 250 de mii bucata.Au mai multe culori pentru cei interesaţi.Şi mai au şi botoşei.Ok.Totul este manual,natural,nu conţine E-uri .Satul forfotă de zgomotul andrelelor,ca într-o manufactură ce înglobează case şi uliţe şi căminul cultural de lângă biserică ...

Mă întrebăm,şi de data asta mai puţin retoric şi cu voce tare,unde vând doamnele pluovarele de lâna?La Paraschiva!Da...la Paraschiva,nu e un răspuns peiorativ,ele au bilete gratuite la tren pt că sunt veterane şi se duc în fiecare an la sfantulita.Apoi ,trebuie să se intrijeasca cineva de spatele enoriaşilor...

Dacă mai scriu mult o să devin atât de familiar cu locul acesta,o să împrumut din spiritul lui fără să vreau,cuvântul o să capete materialitatea spaţiului,o să îl port cu mine în computer şi odată cu asta o să te virusez şi pe tine.Aici vremea vremuieşte şi popa prinde peşte,aici materia pluteşte în formol,şi oamenii se mişcă pe bandă rulantă,aici respiraţia căpăta atributul plumbului.Aici cresc castraveţii în borcan,iar pivniţele sunt pline de lujeri.Aici totul căpătă farmecul unui clovn tragic.Lumea îţi zâmbeşte în ilo tempore,e ca şi cum ţi-ar adduce aminte normele protocolare...Aici oamenii îşi ung încheieturile cu alifii,iar copacii troznesc din articulaţii.


In timp ce tu dormeai

Aş fi vrut să mă vezi cu mâna tăiată,să mă compătimeşti,apoi să îmi dai cu rivanol ,şi după ce nu o să mai fie vată pe mână,să mă bandajezi cu gestul tău graţios ca să nu-mi mai curgă sânge.Eu ma-aş fi văitat uşor,iar tu ai fi luat totul în serios ca şi cum ar fi fost ultima dorinţă.Dacă asta îţi atrăgea atenţia la mmine,mi-aş fi tăiat şi mână cealaltă dintr-o pură întâmplare.Atunci îmi luai ambele mâini în palmele tale,iar eu nu ştiu ce mă făceam...Ca un câine recunoscător,te-aş fi urmat oriunde,ca un bou pe care îl duci la abator,ca etichetă de pe tricou.Tu ai fi fost salvare mea,revelaţia mesianică ,iar gestul tău supreme care mi-ar anula mâinile în fâşii de bandă albă,ar fi fost pentru mine ca mana pentru evrei în pustie...

Te-aş fi aşteptat la uşă când te trezeşti,când te pui jos, când adormi si cand te dezvelesti, când te duci la wc,când îţi dai pantalonii jos,când faci pişu,când te speli pe mâini,când te trezeşti dimineaţă somnoroasă şi ciufulita,când nu ai chef de nimeni şi nimic,când mă iei de urechi,când mă saluţi pe stradă,când îmi ştergi comenturile de pe hi5,când mă cerţi,când mă faci afemeiat şi *********,când arunci cu telefonul în geam,când îl iei în mână şi apoi îl laşi pe pat...în loc să dai send message.

Aş fi putut să fiu păpuşa ta voodo,robinetul de la quveta,clanţa de la uşă,butonul de la laptop,ticăitul de la ceas,picătura chinezească,batista-n parfumata,ciocolata cu rom,găleata de la fântână,dar fără tine nu sunt decât ou fără gălbenuş,vioară fără arcuş,bunic fără nepoţi,tabala fără cretă,sunt că o zi în care n-ai făcut nimic,sunt o zi pierdută...

Fără tine acest sat se duce la culcare înainte de vreme.Ce farmec are o babă în coteţul de găini dacă tu nu eşti aici?Bucuria unui ou descoperit la timp,cana din cui,găleata din garda,moara fără vânt,pălăria de pe cornul vacii,boul şi mingea,pisica şi ghemul,cuibul cu vispi,lampa prăfuită,ardei copţi,porumb fiert...Farmecul poliţiei cicliste,farmecul liliecilor în biserici părăsite,atât de fermecătoare este absenţa ta.

Şi atunci te dau dracu,apoi te dau cu capu de toţi pereţii,şi-ţi mai dau un mesaj de nu te vezi,ca să te înveţi minte,s ştii că nu te iubesc,că pot să mă retrag în mine,la fel cum s-a retras satul acesta din lume,ca o implozie,ca raul din matca,ca entuziasmul laptelui cand fierbe...ca tiganu la mal...Cine esti tu?Cu ce drept îmi răpeşti liniştea patriarahala,eternitatea spaţiului,confortul şi candoarea sfuletului...Eşti o proastă!Mă poate trezi o răceală puternică dintr-o maladie?Ce întrebare fără sens...Este oare adevărat proverbul care spune,cui pe cui se scoate?Este dragostea o boală,sau eu doar bolnavul?Dar tu cine eşti în cazul de faţă?Nu vreau să raccesc,pentru că nu o să îmi aduci cana cu ceai...mi-ar fi greu să dau cu piciorul înapoi într-un ţepuş,şi totuşi mă tăi pt a două oară la mână...

Îmi las mâna în palma ta,sunt moale ca o leguma...melncolic până la patetic,pentru că dragostea te face deosebit de caraghios şi privită din spatele geamului devine de compătimit,jalnică.Acest mototol suferă de nebăgare în seamă,suferă de dor,suferă de tine...Tu mă cerţi,îmi spui să am grijă şi apoi mă pupi să treacă.Mă fac mic,mă ghemuiesc şi promit ca data viitoare o să fiu mai atent...

P.S.Imaginaţi-vă cum ar fi să navigăm pe internet ca într-un muzeu nautic!?Să vedem paginile cât blocurile,şi blogurile cât casele.Să treacă generaţii pe lângă această fereasra încremenită în muşchi şi licheni şi să o descopere doar nişte rătăciţi, bezmetici ca nişte musculiţele de oţet atrase de lumina vitrinelor...